Domnul Mavrogheni

Domnul Mavrogheni pleacă cu oștire

Și, chemând boierii, zice cu mărire:

- "Astăzi este timpul să vă războiți

Și prin dalbe lupte să vă nemuriți.

Cela ce roșește a trăi-n robie,

Către-o mândra moarte să-mi urmeze mie!"

L-aste sfinte vorbe, vai! boierii-au râs!

Și cu ironie domnului au zis:

- "Portul nu ne iartă, doamne, a ne bate!"

Nobilă mânie sufletu-i străbate,

Dar frângându-și dorul iară le-a vorbit:

- "Ce? în țara unde viața a domnit

Astăzi nu mai este nici un suflet mare

Ce să bată încă de neatârnare,

Pe câmpia unde numărau pe flori

În trecut vitejii ageri luptători?

Nu mai e scăpare pentru ăst pământ!

Inimile voastre sunt un trist mormânt,

Unde nici o floare nu mai înflorește,

Unde nici o rază nu mai strălucește!

Să-mi aducă caii ăstor mari boieri,

Lor le dau eu ranguri pentru cavaleri!

Ei merg la bătaie, fără-mpotrivire,

Numai lor se cade cinste și mărire."

Astfel zice domnul trist și abătut.

Însă din mulțime iată au părut

Căpitani de frunte, plini de vitejie,

De amorul țării și mărinimie.

- "În aceste locuri, deși suferim,

Însă pentru țară mergem să murim!"

Ei plecară-ndată să se războiască;

La Tismana bate armia nemțească.