Fata de la Cozia

Trâmbița răsună sus pe coasta verde;

Armia lui Țepeș printre brazi se pierde.

- "Iată! strig vitejii, mândrul căpitan

Ce-a ucis cu mâna-i pașa musulman!"

Domnul îl sărută și cu bucurie:

- "Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soție?

Dacă vrei avere, da-ți-voi cât vei vrea;

Dacă vrei soție, da-ți-voi fata mea!"

- "Doamne! nu voi aur, nici onori deșarte:

N-am venit în lupte sa-mi trag așa parte;

Plângerile țării brațul mi-a-narmat;

Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat.

Iar de este vorba să-mi dai soțioară,

Află că eu însumi sunt o fetișoară!"

La aceste vorbe junele frumos

Coiful își aruncă, păru-i cade-undos.

Toată adunarea vede cu răpire

O fetiță dulce ca o fericire.

Domnul se răpeste de mândrețea ei.

- "Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?"

- " Doamne, zise fata, vrei să fiu soție

Unui din ostașii care-mi place mie?

Toți sunt bravi la luptă, nu ma îndoiesc;

Însă pe-al meu mire voi să îl iubesc."

Domnul fiu s-aruncă l-ale ei picioare

Și cu o vorbire dulce rugătoare:

- "Fii a mea domniță și îți jur pe cer

Pentru tine-n lume să trăiesc, să pier!"

La aceste vorbe tânăra fecioară

Rumenind la față ca o rozișoară:

- "Dacă vei iubirea-mi să o dobândești,

Pentru țară, doamne, să mori, să trăiești!"