Dragostea

1

deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.

pe-atunci mama era doar o fetiță

și părul ei era din șuvite de diamant.

ea se opri din jocul ei

își netezi rochița

și privi înspre curcubeu.

era un curcubeu negru și de atâta negru scânteietor

pe câmp mușețelul se întunecase.

mama privi înspre curcubeu.

era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele

iar părul ei electrizat, transparent

se lipea de tuburile moi, ca de orgă.

roșul curcubeului era negru.

și oranjul lui era negru.

și galbenul lui era negru.

și verdele lui era negru.

și albastrul lui era negru.

și indigoul lui era negru.

doar violetul lui rămânea violet.

violetul lui era un șuvoi care se pierdea în mare.

mama știu atunci că este pierdută.

avea să cunoască dragostea.

și brusc umbra ei pe safaltul cald din floreasca

se împodobi cu vene și oase.

mama sui într-o corabie din pânză de păianjen

și o porni în sus pe curcubeu.

umbra ei, cu vertebre și intestine

îi continua joaca.

2

era o corabie din pânză de păianjen.

călătorea pe marginea curcubeului negru

ca pe marginea unei batiste cu chenar.

mama vedea în jur norii de staniol

care îi reflectau chipul.

din când în când, bombardierele americane

se încurcau în cuiburile de păianjen

ale tambuchiului, ale bocaportului

dar mama, la etravă

le apuca delicat între degete

și le lansa apoi, descurcate și zbârnâind

ca pe niște modele din balsa și celofan.

încă era curajoasă, deși în corpul de porțelan

picurase stropul de sânge.

deși părului ei săpat în diamant

i se tociseră vârfurile.

deși sub bluza ei de gumă arabică

i se arcuiseră sânii.

încă era curajoasă

încă era orbitoare.

3

umbra mamei, printre vilele verzi,

printre tecarii albaștri

aruncă un ciob de sticlă în casuțe reci de șotron.

veni amurgul

ca un animal de carne transparentă

ca o floare cu petalele de gingii.

venira apoi stelele

și începură să pască vilele verzi

tecarii albaștri.

umbra mamei căpăta organe ciudate:

trese,

decorații,

cravase.

îi crescu păr pe piept și pe antebrațe.

îi crescu păr pe falangele degetelor.

îi crescu capacitatea craniană.

dar asta nu avea să-l salveze.

4

o pisică deschise ochii și văzu o farfurie neagră

în care o femeie neagră îi turna un fir de lapte negru.

un vatman intră într-un depou negru.

un fluture se așeză pe un zid negru.

doar curcubeul mai scânteia

aruncând flăcări negre.

venise vremea dragostei, sfârșitul lumii.

venise apocalipsa, care e dragostea.

venise fiara care latră flacăra

venise aparatul cu manometre, cadrane, cilindri, biele, bujii, globuri de sticlă, curele de transmisie

și care pompa sub pielea stelelor amețeala

venise pipăitul cu mirosul în lesă

venise vazul cu auzul în colivie

venise ființa cu neantul încolăcit după gât

venise înghesuiala, fier lângă plastic, oțel lângă sticlă, enzime lângă ciment,

clor lângă pânză și frunze în glande și oase în rouă și

ochi în stilouri și fălci suprapuse și gheare și pioneze

și nori și păpuși și oceane

totul în tot

tot peste tot

dinți în dinți și gură în gură și sex în sex și coaste în coaste

și istorie și piulițe și figuri de stil

și permanganat de sodiu și flori cu petale, sepale, stamine, pistil

toți iubind totul

toți fecundând totul

peste tot numai apte și apti

numai icre și lapți

încât cosmosul de lumine

văzut de departe, e doar fiara care se împreunează cu sine

fiara din apocalipsă

eclipsă de spirit,

eclipsă.

5

dar mama era deasupra

era încă de neatins

ea naviga pe arcul curcubeului deasupra lumii negre

și oasele iliace îi crescuseră ca niște aripi gălbui, ca de flutur,

mama-și lua zborul vâslând din oasele iliace

peste acoperișuri și paratrăznete

până ajunse în lună.

6

luna era un mare balon de săpun

ce reflectă în curbură lumea de jos

ea atrăgea copacii și scotea petalele din boboci

ea forma în profunzimea pământului florile de mână

ea pieptăna cristalele de cuarț

deșuruba femeile bătrâne ca pe păpușile chinezești

și scotea din ele adolescente

deșuruba adolescentele și scotea fetițe

deșuruba fetițele și scotea un oftat.

luna cea galbenă

plutea deasupra curcubeului negru

iar mama pătrunse în ea, se ghemui acolo

lipindu-și aripile una de alta.

7

umbra mamei se zbătea-n plină dragoste

cu uniformă ferfenită, cu buletinul fâșii

își croia drum prin dor, prin langoare

prin luxură, prin pasiune, prin emoție, prin lascivitate

căci

- dragoste ! urlau caloriferele

- dragoste ! draperiile

- dragoste ! magazinele de piese auto

- dragoste ! șobolanii

umbra mamei printre răcitoarele negre

cu gheață neagră, făcea pași negri

zgâriat de uneltele negre-ale dragostei.

8

luna cea galbenă

plutea deasupra curcubeului negru.

aripile mamei începură să se destrame

fața i se lăți, ochii se spălăciră

până substanța corpului ei se omogeniza cu a lunii.

doar scheletul subțire se mai văzu

prin transparență, o vreme.

9

tata văzu deodată răsărind luna.

deasupra bucureștiului, deasupra atelierelor ITB

răsărise luna mai mare decât pământul.

și toate obiectele negre șiroiră umbre colorate

și umbra mamei, tată, șiroi o umbra colorata

cu trupul subțire și craniu enorm.

dragostea neagră nu era dragoste.

sculele negre nu erau scule.

fusese fiară, coșmarul negru, apocalipsa, trezia

fusese realul, stihia.

"ciudat vis am visat", gândi tata

"în care se făcea că lumea există".

10

craniul tatălui deveni uriaș

gândirea sa deveni infinită

voința sa deveni fără frână

puterea sa deveni fără margini.

privi orașul și orașul se dărimă.

spuse o vorbă și galaxia se sfărâmă

întinse aripi și se înalță

vâslând înspre stele

străpungând cu imaginația miliarde de lumi paralele

simțând pe spinare curentul rece al sorilor

dărâmând cu aripi de liliac orice scară a valorilor

prin probabil, prin veșnic, prin niciodată

înota cu fața nealterată

pe când respiră

trecuturi și viitoruri de mucava.

între degetele perlate

purta o floare cu patru petale unificate

și purta un ochi albastru în loc de craniu

de care îi atârnă corpul subțire și straniu.

11

tata ajunse în fața lunii.

scheletul mamei se topise-n substanța ei.

luna emise o limbă de flacără

și ceea ce era nici tu, nici eu, nici el

persoana a patra de neconceput, se târî înspre globul de foc.

și dragostea avu loc.

12

și dragostea avu loc

și globul întră în vibrație

și-n jurul lui se adunară - de unde? de când? -crochiuri și guase

proiecții ortogonale, machete, simulări pe calculator

scheme de mașini, materiale didactice

formule algebrice.

și-n acest nor ireal sfera se sfărâmă

în doua, în patru, în opt, în șaisprezece

în treizeci și două, în șaizeci și patru

până deveni un arici de mare, apoi un viermișor,

un pește primitiv, o broască, o pasăre

un oposum, un cimpanzeu, un copil

un val, un astru, o floare,

un nor, o cascadă, un clește,

un viscol, o poezie, un sabot, un tramvai

o lume, o muscă, o structură economică, un preot, un icosar

amintirea unei nopți de dragoste, proiectul frășinului de a mai înfrunzi

o dată, zâmbetul inconfundabil al cristinei, toate ferestrele, tuturor blocurilor din toate orașele lumii, toate bacteriile existente în corpul oceanului, o vulpe

care udă zăpada de sânge rozându-și piciorul prins în capcană, dragostea, ura, agonia, fatalitatea, toate manuscrisele și tipăriturile, rasele de oameni care

vor exista peste zece miliarde de ani, camera în care scriu acest poem și fiecare literă din el, posibilitatea de a nu fi scris niciodată nimic, de a nu fi

mircea cărtărescu și de a nu fi existat niciodată și de a nu fi existat nimic niciodată

căci dragostea este totul

iar totul este făcut mai ales din nimic.