— Mircea Cărtărescuprieteno, dormi liniștită cu capul pe perna mea
iar eu voi sta să mă uit la tine
ne-am jucat mult timp unul cu altul
sticla de vodcă e la jumătate iar noaptea e-n toi
țigări mai ai doar vreo două
ce a fost cu tine haios și ce a fost sexual
și discuțiile deștepte și filmele de la biblioteca franceză
sunt ca un anotimp încheiat
tu vei avea alți iubiți
eu voi scrie alte poezele
dormi liniștită pe perna mea
prieteno
mă-ntreb dacă pieptul tău băietesc
ca al mulatrei lui Baudelaire
se va mai suci vreodată spre mine
mă-ntreb cum te vei purta mâine la gară
știi tu ce e lumea?
n-ai să știi niciodată, nici eu n-am să știu
o să târâm valiza pe roțile pe caldăramul peronului
și dupa asta vom coresponda pân'la vară
arăți așa de aiurea fără ochelari
e lună plină, ții minte că am văzut-o prin geamul lui 21
am prins zile mișto și am făcut multă dragoste
dar totul e ca un anotimp încheiat
tu vei mai uimi și pe alții cu clasa ta
eu voi mai scrie alte poezele
Mai multe de Mircea Cărtărescu
Vezi toate poeziile →Mircea Cărtărescu1 deasupra mamei răsărise un curcubeu negru. pe-atunci mama era doar o fetiță
Mircea Cărtărescuzveltă ca o pipetă trece pe bicicletă fata cu șosete de diamant.
Mircea Cărtărescuîntr-o zi chiuveta căzu în dragoste iubi o mică stea galbenă din colțul geamului de la bucătărie se confesă mușamalei și borcanului de muștar
Mircea Cărtărescuîntr-un târziu am încercat să-ți dau telefon, dar telefonul murise receptorul duhnea a formol, am deșurubat capacul microfonului și am găsit fierul ruginit, plin de viermi;
Mircea CărtărescuCând am stat prima dată față-n față cu Nichita Stănescu (mă simțeam de parcă aș fi stat la masă cu Eminescu sau cu Baudelaire) eram la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu prietenul meu Traian T. Coșovei. Am fost atunci atât de intimidat de ochii albaștri, foarte depărtați, ai lui Nichita, încât vreo jumătate de oră n-am putut scoate o vorbă, lucru pe care el l-a luat drept o tăcere ostilă. "Bătrâne, gata!" mi-a spus până la urmă. "Ai dreptate, sunt cel mai prost poet din lume. Dar hai să stăm de vorbă, totuși, și să ciocnim un pahar ca doi prieteni." "Dar dimpotrivă", i-am răspuns, "am tăcut fiindcă vă respect prea mult..." "Haide, lasă-l pe vă și pe dumneavoastră. Zi-mi tu, bătrâne!" "Iertați-mă, dar nu pot..." Atunci Nichita s-a uitat la mine mai atent. "Ascultă, tu ești credincios?" "Da, bineînțeles." "Și te rogi câteodată lui Dumnezeu?" "Da, uneori." "Și cum îi spui lui Dumnezeu când te rogi, Tu, Doamne, sau Dumneavoastră, Doamne?" "Tu", i-am răspuns zâmbind, pentru că mi-am dat seama brusc ce vroia să spună. "Și-atunci, dacă lui Dumnezeu îi spui tu, mie de ce-mi zici dumneavoastră? Hai, bătrâne, zi-mi Nichita, și să fim sănătoși..." De-atunci, în puținele momente în care ne-am mai văzut, m-am străduit să-i spun pe nume: tu, Nichita.
Mircea CărtărescuCri, dă-mi mânuța și fii atentă: e toamnă arborescentă și nori în amestec cu stele