— Mateiu Ion CaragialeSmerit stă, dar privirea-i drăcească, ațintită,
Trăiește chiar pe pânza ce-l poartă-ntruchipat,
Iar grijile și truda adânc îi au brăzdat
De cute fața stinsă, firavă, ofilită.
Cu duhul său cel ager, cu mintea-i iscusită
El multe uneltit-a și câte-a și-ndurat,
Ca-ncet, treptat, s-ajungă, slăvit și tămâiat,
Șă ție țara-ntreagă sub gheara-i răstignită.
De jale și de groază cumplit semănător,
Atotputernicia-i de mare dregător,
Încununat de faimă fu fără țărmurire,
Așa că astăzi lumea se-ntreabă în zadar
Ce patimă ascunsă sau ce dezamăgire
Se-oglindă peste veacuri în zâmbetu-i amar?
1913
Mai multe de Mateiu Ion Caragiale
Vezi toate poeziile →Mateiu Ion CaragialeE-așa de greu amurgul cu zarea-nsângerată, Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbușit Se-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată,
Mateiu Ion CaragialeMinunea Sfântului Grigore Papa De furia furtunii au nu te temi, străine Cu searbăd chip, ce singur, prin ceață, treci gemând,
Mateiu Ion CaragialeDormi dulce somn netulburat În flori și în dantele, Dormi că ți-au pălit mâinile
Mateiu Ion CaragialeSufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale, Arse stânci o-nchid în groaza sterpelor pustietăți, Pe ea boarea nu adie, veșnic dorm undele-i pale,
Mateiu Ion CaragialeIar când, sfioasă umbră, prin ceața rece-a serii Purtându-ți trista taină, de gânduri chinuit, Târziu te vei întoarce înfrânt și istovit,
Mateiu Ion CaragialeGrădinile amăgirii te-așteaptă-acolo unde Apusa tinerețe s-a ofilit de dor, Și apa ce-ațipește, în luciu-i rânjitor,