— Mateiu Ion CaragialeSufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale,
Arse stânci o-nchid în groaza sterpelor pustietăți,
Pe ea boarea nu adie, veșnic dorm undele-i pale,
Ea în negru-i fund ascunde înecate vechi cetăți.
Sufletu-mi e-un turn de piatră care cade în ruină,
Iedera și mușchiul verde zidurile-i năpădesc,
Strajă a singurătății trist veghează pe colină,
Și în juru-i, seara, tainic, liliecii fâlfâiesc.
Sufletu-mi e-o floare rară ce muiată pare-n sânge,
Spulberată-i fu mireasma de-al restriștii aprig vânt,
E-o cântare-ndepărtată ce visări apuse plânge,
E o candelă uitată ce se stinge pe-un mormânt.
Mai multe de Mateiu Ion Caragiale
Vezi toate poeziile →Mateiu Ion CaragialeE-așa de greu amurgul cu zarea-nsângerată, Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbușit Se-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată,
Mateiu Ion CaragialeMinunea Sfântului Grigore Papa De furia furtunii au nu te temi, străine Cu searbăd chip, ce singur, prin ceață, treci gemând,
Mateiu Ion CaragialeDormi dulce somn netulburat În flori și în dantele, Dormi că ți-au pălit mâinile
Mateiu Ion CaragialeSmerit stă, dar privirea-i drăcească, ațintită, Trăiește chiar pe pânza ce-l poartă-ntruchipat, Iar grijile și truda adânc îi au brăzdat
Mateiu Ion CaragialeIar când, sfioasă umbră, prin ceața rece-a serii Purtându-ți trista taină, de gânduri chinuit, Târziu te vei întoarce înfrânt și istovit,
Mateiu Ion CaragialeGrădinile amăgirii te-așteaptă-acolo unde Apusa tinerețe s-a ofilit de dor, Și apa ce-ațipește, în luciu-i rânjitor,