Dumnezeu

Oamenii bogati au facut icoane,

catapitezme-aurite si strane,

insa Dumnezeu n-a venit

in locul astfel ingradit.

Bogatii stateau grosi, impovarati

si se uitau la sfintii frumos imbracati.

In vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,

facindu-i sa-nfloreasca. Fugea la saraci,

cerindu-le mamaliga si ceapa.

Era cind cimpie verde, cind apa.

Alteori se facea mic

si s-ascundea in floarea de finic,

ori s-apuca sa creasca-n papusoaie,

s-ajute furnicile la musuroaie,

sa dea pamintului mana si ploaie.

Avea atitea de facut Dumnezeu,

si oamenii il plictiseau mereu,

cerind unul pentru altul rau.

Ii auzea strigind: "Pamintul meu..."

Ii vedea punind semn de hotar,

ciopirtind, impartind minunatul dar.

Atunci se supara. Pornea furtuna.

Cu seceta si ploaie-nghetata lovind intr-una,se facea mare

si-nfricosat,

ca muntele cu paduri imbracat.

Pina venea o pasare la el.

Codobatura, sau un porumbel,

si spunea: "Doamne, mi-a cazut puiul jos.

Zi sa se faca iara frumos,

sa rasara soarele si sa-l gasesc..."

"Faca-se voia ta, sol pasaresc..."

Si Dumnezeu punea fulgeru-n teaca

si s-apuca alte lucruri sa faca.