Fiind băiet păduri cutreieram

Fiind băiet păduri cutreieram

Și mă culcam ades lângă isvor,

Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam

S-aud cum apa sună-ncetișor:

Un freamăt lintrecea din ram în ram

Și un miros venea adormitor.

Astfel ades eu nopți întregi am mas,

Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna,-mi bate drept în față:

Un rai din basme văd printre pleoape,

Pe câmpi un val de arginție ceață,

Sclipiri pe cer, văpaie preste ape,

Un bucium cântă tainic cu dulceață,

Sunând din ce în ce tot mai aproape...

Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,

Părea c-aud venind în cete cerbii.

Alături teiul vechi mi se deshcide:

Din el ieși o tânără crăiasă,

Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,

Cu fruntea ei într-o maramă deasă,

Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;

Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,

Călcând pe vârful micului picior,

Veni alături, mă privi cu dor.

Și ah, era atâta de frumoasă,

Cum numa-n vis o dată-n viața ta

Un înger blând cu fața radioasă,

Venind din cer se poate arăta;

Iar păru-i blond și moale ca mătasa

Grumazul alb și umerii-i vădea.

Prin hainele de tort subțire, fin,

Se vede trupul ei cel alb deplin.

1878