— Nicolae LabișPoate-am visat ceva rău și-am uitat,
Poate-i doar pentru că vișinii s-au înflorat,
Poate-i doar vântul ce limpede sună,
Ori pentru că au mușcat astă noapte din lună
Vârcolacii, ori stele prea multe pe față
Mi-au picurat o otravă de gheață,
Ori poate e dimineață.
Cine ești, ori ce ești,
Abur ori duh străveziu de povești,
Care-ai pătruns și îmi macini mereu
Trupul și sufletul meu?
Privesc în oglindă - același mi-i chipul
Și buzele groase tăiate ca-n lemn.
Pe pavăza frunții văd bine că nimeni
N-a scris, încă nu, nici un semn.
Dar vorbele-mi murmură: sună-ne,-ncearcă-ne,
Sufletu-și pâlpâie albe chemări,
Ochii îmi ard rotunjiți peste cearcăne,
Inima-și bate ecoul de zări.
Cine ești, ori ce ești,
Abur ori duh coborât din povești,
Undă prelinsă să mă învenine,
Stea fulgerată în mine?
Mai multe de Nicolae Labiș
Vezi toate poeziile →Nicolae LabișEu sunt spiritul adâncurilor, Trăiesc în altă lume decât voi, În lumea alcoolurilor tari,
Nicolae LabișSunt douăzeci de ani și încă unul... N-aș vrea nici unul să i-l dau minciunii. Să zboare toți spre zare cum colunul
Nicolae LabișTe naști din plasma zării cu limpezimi de-albuș, Ne dai în semicicluri lumina ta prin rază - Mă entuziasmează sublimul tău urcuș,
Nicolae LabișMelodiile, cupele pline, Orele zilei, ritmate-n poeme M-au gonit și pe mine
Nicolae LabișAm uitat să fiu deștept Pentru-o zi ori pentru-o viață Cât înmărmurit aștept,