Legenda lăcrimioarei

I

În rai nici o minune plăcută nu lipsea.

Văzduhul lin, răcoare, a crini amirosea,

Căci albele potire în veci tot înflorite

Scoteau din a lor sânuri arome nesfârșite.

Lumina era moale și-ndemnătoare șopții.

Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma nopții.

Prin arbori cântau păsări, prin aer zburau îngeri,

Și nu găseau răsunet în el a lumii plângeri;

Căci scris era pe ceruri, pe frunze și pe unde:

"Nici umbra de durere aice nu pătrunde".

Pe maluri verzi, frumoase, de râuri limpezite,

Stau sufletele blânde, iubinde, fericite,

Gustând în liniștire cerească veselie

Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie.

Dulce-adăpost de pace, grădină-ncântătoare...

Avea orice minune, dar îi lipsea o floare.

II

Și iată că sosește un oaspe de pe lume,

Un suflet alb și tânăr pe-un nor de dulci parfume;

Iar sufletele toate îi ies lui înainte,

Primindu-1 cu zâmbire, cu gingașe cuvinte,

Și-i zic: "În raiul nostru bine-ai sosit, copile!

Curând plecași din viață! Nu plângi a tale zile?"

"Nu, căci am dat o clipă de viață trecătoare

Pe alta mai ferice și-n veci nepieritoare."

"Și nu ți-e dor acuma de lumea pământească?"

"Nu, căci mai mult îmi place întinderea cerească."

"Cum? Nu lași nici o jale pe urma ta duioasă?"

"Ah! las o mamă scumpă, o mamă drăgăstoasă

Și vecinic după dânsa voi plânge cu durere!"

Zicând, copilul plânge, lipsit de mângâiere,

Și lacrimile-i calde se schimbă-n lăcrimioare.

De-atunci nu mai e lipsă în rai de nici o floare!