Măgarul si oglinda

Un magar nerod si care cu vre-o cativa ani in urma

Vietuise langa turma, -

Cand era silit sa care

Pe spinare

Mii si sute de samare, -

Nu stiu cum, prin ce 'ntamplare

A ajuns

La coama tuns,

Cu pomada parfumata pururi uns;

A ajuns, in scurt, bogat

Si, -de necrezut, dar totusi lucru foarte-adevarat, -

Invitat prin mari saloane

De boeri si de cucoane…

Dar magarul, indispus,

Ii privea pe toti, de sus,

Cautand mereu s'arate, cu 'ndrasneli fara pereche,

Ca'i boer de vita veche, -

De si gesturile-i toate, totdeauna de gust prost,

Spunea lumii, pe de rost,

Ce fel de boer anume era el si cine-a fost.

Intr'o zi insa, magarul ingamfat si crai de ghinda,

S'a 'ntalnit si c'o oglinda,

iar oglinda, indrazneata,

Numai drept sttind sa spuna, ci-ca i-ar fi zis in fata:

- Ifosul iti e'n zadar,

Ca, oricat de mult te-ai crede

Si ti-ai pune pe vesminte aur si margaritar,

Cin' te-aude si te vede,

Altceva nu poate crede ca poti fi decat magar;

- Eu, magar? - racni magarul, napustindu-i-se 'n glaf

Si, c'o singura copita, el facu oglinda praf.

…………………………………………………………

- Ah, a suspinat oglinda, trecand dincolo de viata:

Adevarul, totdeauna doare, cand e spus in fata,

Si, oricat te stii pe lume ne'ntinat ca albii nuferi,

Omule, cand faci ca mine, pregateste-te sa suferi.