Ploaia si soarele

La 'nceput, cand plugul inca nu ara ogoarele, -

Pentr'un bob de linte fiarta,

S'au luat, ma rog, la cearta

Ploaia si cu Soarele�

Fiecare, slab la minte,

Sta, puterea sa'si masoare

Si, -pazeste Doamne sfinte, -

Pentr'un bob micut de linte,

Cautau sa se omoare:

Soarele, cu ochii 'n flacari, dupa ploae prin tot locul;

Ploaia, cu potop de ape, cautand sa'i stinga focul�

Am uitat sa spun ca bobul cel de linte cu pricina,

Pe care'l facuse Sfantul

Pan'a nu fi fost Lumina, -

Nu era decat Pamantul�

Astfel, Imparatul Ploae, avand tunete 'n cuvant

Si-Imparatul Soare, -mandru si cu aur pe vestmant,-

Fiecare sta sa spuna ca 'n puterea lui mareata,

Tot pamantul o sa fie plin de Floare si de Viata�

Dupa lupte fara seaman, ce le-ar micsora, cuvantul,

Soarele-a ramas puternic Imparat pe tot pamantul

Si-a 'nceput atunci, pe loc,

Cu iubire sa'I trimita toata para lui de foc�

Insa, vai, in scurta vreme, ars de jar, secat de ape,

A 'nceput intreg pamatul pretutindenea sa crape

Si, ne mai putand sa 'ndure atat foc si-atata sete,

In grozav de grele chinuri, sufletul curand isi dete�

Ploaia, care-atat dorise si era mereu pe-aproape

Rasturnand pe mandrul Soare si pamantul vrand sa scape,

A dat drumul, intr'o clipa stavilarelor de ape

Si vre-o patruzeci de zile potopindu-l, fara voe, -

Cand din toata omenirea a scapat doar Tata Noe, -

Noul Imparat, in fine, pricepu 'necandu-l plansul,

Ca pamantul iar murise, innecat ffind sub dansul�

Dumnezeu atunci le zise: Adevar imi e cuvantul,

Ca 'n asemeni desbinare, nu veti ferici pamantul�

Deci uniti-va ca fratii� nu va mai priviti cu ura

Si pamantul, de-a pururi dati-i apa si caldura,

Totdeauna mana 'n mana, intelept si cu masura�

Ascultand porunca data, Ploaia si cu Soarele

Se 'nfratira 'ntr'o clipita, astfel cum a zis Prea-Sfantul

Si, punand la foc si apa, amandoi, zavoarele,

S'a trezit din nou la viata, subt iubirea lor, pamantul:

Inverzira pretutindeni, luncile, ogoarele

Si, radea sub sfantul Soare

Pururi, floare langa floare, -

Fiecare mai vioae,

Cu potop de curcubee 'n picaturile de ploae�

����������������������

Incheind aci povestea, -cu-o iluzie amara,

Dela cele talcuite, trec la biata noastra tara:

Voi, alesii ei, cu minte, - de la cei doi imparati

Luand pilda, - pe vecie prindeti-va astazi fratii

Si, cu larga 'ntelepciune si iubire-adevarata, -

Daca 'n aste doua haruri poate inima sa bata, -

Dati Lumina si caldura pururi bietului pamant,

In al carui san, strabunii si vitejii nostri sant, -

Pentru ca, din harul vostru, sa rasara Soarele,

Sa'i presare flori, pe toate luncile, ogoarele,

Sa privim, cu plansu 'n gene,

Pe valcele si poene,

Iar in lacramile noastre, fericite, - nu de dor-

Curcubeu, sa urce 'n slava mandrul tarii Tricolor�