Malul Siretului

Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică

Și, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică.

Râul luciu se-ncovoiae sub copaci ca un balaur

Ce în raza dimineții mișcă solzii lui de aur.

Eu mă duc în faptul zilei, mă așez pe malu-i verde

Și privesc cum apa curge și la cotiri ea se pierde,

Cum se schimbă-n vălurele pe prundișul lunecos,

Cum adoarme la bulboace, săpând malul nisipos.

Când o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară,

Când o mreană saltă-n aer după-o viespe sprinteoară,

Când sălbaticele rațe se abat din zborul lor,

Bătând apa-ntunecată de un nour trecător.

Și gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale

Cu cel râu care-n veci curge, fără-a se opri din cale,

Lunca-n juru-mi clocotește; o șopârlă de smarald

Cată țintă, lung la mine, părăsind nisipul cald.