Mamă

Mamă, întâiul meu mormânt,

Beznă fierbinte,

Cu-atâta nerăbdare prostească părăsită,

În timp ce fiecare bulgăr

Al țărânei sale

Se-mpotrivea plecării fără rost.

Îmi vei ierta vreodată învierea,

Grăbita înviere ce mă rupea de tine

Pentru ca, din lumină în lumină,

Să mă apropie de-o altă moarte?

E tot mai frig,

Străinătatea mă pătrunde,

Pe cum mă urc se șterge drumul înapoi.

E-atâta depărtare pân' la tine,

Că s-ar putea-nălța biserici

Să mijlocească rugile-ntre noi.