Moarte în lumină

1

Tu știi

Câte aluviuni

Lasă în mine apa curgătoare a zilei

Și ce eroică beznă îmi trebuie

Să mă curăț de ele

Și cum,

Atunci când ochii mei abia au uitat

Forma străină a corpurilor

Și nici o rază

Nu le mai tulbură adânca vedere,

Urechile înspăimântate

Încep să distingă

Scurgerea timpului

Din nou înspre zi.

Împins,

Întunericul primește contururi,

Se face impur și se mișcă,

Înălțat din zăpadă

Câinele ascultă ceva,

Paznicul începe să-și închidă

Mantaua.

Ajutor, strig

Sperând

Că ar mai putea cineva

Să-l oprească.

Dacă

Nu s-ar mai face dimineață? -

Întreb sperând

Că mă mai poate ajuta cineva.

Dacă nimic nu s-ar mai clinti?

Dacă nu s-ar mai pune în mișcare

Imensa roată

Care mă trage pe zi?

2

Numai de tine atârnă asta, tată,

Numai de tine depinde

Ca-n leagănul cald

În care singur m-ai născut

Să-mi vii alături.

Brațele mele tu mi le-ai făcut

Și-n întuneric te găsesc pe tine,

Și răsuflarea mea,

Din răsuflarea ta înmugurită,

Lângă clavicula-ți subțire

Numai noaptea o simți,

Și doar din beznă ochii tăi mă văd,

Și mi-e atât de bine,

Și ți-e atât de bine.

Iubitul meu, Doamne, tatăl și fratele meu,

Nu prăvăli deasupra mea lumina

Ca să dispari în albul ei prăpăd.

Nu-ți fie teamă de mine!

3

Dacă nu s-ar mai face dimineață,

Dacă alunecosul pisc al nopții

Nu mi-ar fugi mereu de sub picioare,

Cine ar îndrăzni să înjosească

Noptoasele mele izbânzi,

Singurătatea fără țărm în care

Te simt din când în când cum vii

Și-apoi te zbați să te desprinzi?

E păcat, Doamne, că te-nchid în mine

Ca-ntr-o capcană, ca să te mângâi?

4

Împotriva ta

Cine-ar îndrăzni să-mi vină-n ajutor?

Soarele numai pe tine te-ascultă

Și-odată cu soarele

Cresc în jurul meu

Pădurile de ochi

Mângâioși, umili și uzi.

Ajutor, ajutor,

Numai tu le poți porunci să adoarmă,

Numai tu,

Fratele meu întru negăsire,

Tu,

Întru căutare mire,

Tu,

Cel ce-ți astupi cu aripa urechile

Să nu mă auzi.

5

Nicicând n-am fost mai muritoare

O, spinii tăi îmi intră-n umăr dulci,

Ești prea aproape

Ca să simt durerea

Când capul lin pe pieptul meu îl culci.

Se face noapte peste calendare,

Te leagăn, tată,

În leagănul meu

Și-mi vine să surâd

Când îmi aduc aminte

Că fiul meu cuminte-i Dumnezeu.

Dar noaptea-l crește și mi-l face frate

Și uită că mi-e frate în curând,

Lângă clavicula-i subțire

Gura mea sfântă respirând

O clipă numai indecisă.

Și apoi

Devii din nou părinte.

Ce spaimă dinainte

De-a fi și eu pe lume

Te face să chemi zorii peste noi?

Când m-ai născut

Te-ai bucurat.

Ce nostalgie a puterii tale

De dinainte de-a iubi

Te face

Să răsucești lumina-n amândoi?

6

În jurul meu pădurile de ochi,

Locul câinelui desenat pe zăpadă,

Paznicul dormind în soare undeva.

Din ce în ce mai muritoare,

Ce păcat - murmur și nu înțeleg

Dacă păcatul îl plâng

Sau speram doar să vină.

Aștept curată noaptea următoare

Și următoarea moarte în lumină.