nesfârșită-i surparea

mi-a fost rușine

și niciodată nu ți-am scris

niciodată n-am crezut

că te-aș putea atinge

unele semne te prevesteau

și te ascundeau

înafara mea

încotro să pășesc?

numai pe potecile mele

zdrențuite, însângerate,

numai în pasul nesigur, șovăielnic,

numai în gestul nehotărât,

numai în zâmbetul crispat și fugos

numai în tremur, numai în șoaptă

mă simt acasă

la fel de trist

la sfârșit de mileniu

ca la facerea lumii