Citește

Romanța cheii

— Ion Minulescu

Audio - Margareta Pâslaru (1979):

Your browser does not support the audio element.

Cheia ce mi-ai dat aseară -

Cheia de la poarta verde -

Am pierdut-o chiar aseară!...

Dar ce cheie nu se pierde?

Cheia ce mi-ai dat aseară

Mi-a căzut din turn,

Pe scară,

Și căzând, mi-a stins lumina.

Cheia ce-am pierdut aseară

Am cătat-o ;

Dar pe scară

Era noapte ca și-afară -

Noapte ca sub boltuita

Cupolă de mănăstire,

Când s-au stins pe la icoane

Lumânările de ceară.

Și-am rămas în turnul gotic -

Turnul celor trei blazoane:

Al Iubirii,

Al Speranței,

Și-al Credinței viitoare...

Și-am rămas în turnul gotic

Domn pe-ntinsele imperii

Ale negrului haotic.

Și-au trecut de-aseară clipe,

Și-au trecut de-aseară ore,

Și-ale zorilor aripe

Fluturatu-mi-au grăbite,

Ca și clipele trăite

Pe-albul treptelor sonore.

Și m-am coborât pe scară...

Dar pe cea din urmă treaptă

Cheia ce mi-ai dat aseară

Am găsit-o prefăcută

Într-o cupă albă, plină

Cu vin verde de cucută.

Și pe cea din urmă treaptă

Am îngenuncheat

Și-am plâns -

Căci pe cea din urmă treaptă,

Ca-ntr-o carte înțeleaptă,

Am citit în fundul cupei

Naufragiul ce m-așteaptă!...

1 min citire

Mai multe de Ion Minulescu

Vezi toate poeziile →