— Ion BarbuSă nu prelingă, să nu pice
Viu spiritul, robit în ea,
La azimi albe să-l ridice:
Sfiit pruncia ei trecea.
Sori zilnici, grei, ardeau sub dungă,
Ușor sunau în răsărit;
Și nori ce nu știau s-ajungă
Și munții, câți va fi-ntâlnit,
Suiau cu iezerii, să cate
La anii falnici, douăzeci.
Vedeau din ceasul ce nu bate
- Din timp tăiat cu săbii reci.
Mai multe de Ion Barbu
Vezi toate poeziile →Ion BarbuCastelul tau de ghiata l-am cunoscut gindire: Sub tristele-i arcade mult timp am ratacit De noi rasfringeri dornic, dar nicio oglindire,
Ion Barbu(Stihuri pentru pomenirea unui câine cu numele nemțesc, e drept dăruit autorului de un prieten franc. Crescut însă la Isarlâk.) Primăvară belalie
Ion Barbu"Pentru mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann" La vreo Dunare turceasca,
Ion BarbuSurorii noastre mai mari, Roabe aceleiasi Zodii, Prea-turburatei Pena Corcodusa.
Ion BarbuSomn mult, din plușuri. Vid în stal. Vegherea sticlei, drept cortină. Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă