Țara părinților

Părul îmi ajungea până la pământ

Și treizeci de ani

Mi se părea o vârstă atât de îndepărtată

Încât nu credeam cu putință

Să o ating vreodată,

Plină de cruzime lunecam

Dinspre țara părinților

Spre o lume încă neinventată.

Lumea nu s-a inventat nici acum,

Părul nu mai mi-e atât de lung,

Treizeci de ani e numai merinde pe drum,

Dar în țara părinților ce n-aș da să ajung!

Dar în țara părinților

Se ajunge întotdeauna târziu,

Numai când totu-i pustiu,

Și doar în lumina de lună

Se mai strâng împreună,

Sub tăiații castani,

Umbre de tați condamnați

Și mame de treizeci de ani

Pieptănând

Fete cu plete

Până-n pământ.