Toporasi

Cu sacu-i plin de banalitati s-a prezentat

si anul asta zana primavara,

cu toate-acestea noi ne-am bucurat

de parca-ar fi venit intaia oara.

Contrazicându-mă cu mine insumi si-n sfarsit,

riscând să-mi stric pantofii prin noroi,

m-am dus să vad ce flori au răsărit

în parcul vast si gol de langa noi.

De mult nu mă-ncercase asa dor

de viata si calcam nerabdatoare;

simteam cum se-nfioara sub picior

pamantul umed, fecundat de soare.

Copacii goi mi s-au parut incantatori -

Parca-as fi vrut să-i strang în brate să-i sarut

(trecusem pana-atunci de-atatea ori

pe langa ei si nici nu i-am văzut)

Iar ceru-albastru, vag, nedefinit

(ca rochiile care ies la spalat),

cu capul dat pe spate l-am privit

si l-am gasit de-a dreptul minunat.

Pe urma-am dat de toporasi langa-un stejar

erau asa de-albastri, delicati -

ca niste firmituri lasate-n dar

de primavara, printre pomi-ntunecati.

M-am aplecat cu inima batând,

dar când era să-i rup, nici eu nu stiu

de ce si cum, dar mi-a venit în gând

ca pentru ei paharu-i un sicriu.

Si m-am întors spre casa mai agale,

c-o oboseala fericita-n pasi,

iar daca mainile-mi erau la fel de goale,

în schimb aveam în suflet toporasi.