Totul simplu

O, dac-aș fi o lumânare numai,

Să mă consum treptat

De la un capăt spre altul,

Simplu, ca-n aritmeticile

Copiilor...

Capul întâi - ce fericire! -

Mi-ar dispărea,

Lumea ar spune:

"Ce fără cap este fata aceasta!",

Eu aș fi uitat totul

Și nimic n-aș mai căuta să-nțeleg.

Inima apoi mi s-ar topi,

Și n-aș mai iubi,

Și n-aș mai urî,

Și nici o suferință nu m-ar atinge,

Și lumea ar spune:

"Ce fără inimă este fata aceasta!"

Și așa mai departe.

Și apoi n-aș mai avea nici o dorință,

Și nici o patimă,

Și sângele meu purtător de corăbii

S-ar spulbera,

Și mi-ar rămâne numai genunchii uscați,

Tremurători cu demnitate sau îngenuncheați,

Nimeni nu s-ar mai obosi să spună ceva.

În ultima liniște,

Balta de ceară

S-ar răci, pedepsită anume

Pentru toate îngrozitoarele umbre pe care

Lumina ei le-a adus în lume...