— Lucian BlagaUmblăm pe câmp fără popas
sub zodii prin târziul ceas.
Hotare, veac, tărâm s-au șters.
Mai suntem noi și-un univers.
Pierdem în noapte, rând pe rând,
tot ce sub noi era pământ.
Și mergem iar în gând, la pas.
Un cer deasupra ne-a rămas.
Vreo stea când cade din țării,
fără să vrei, spre ea te ții
și poala-ți potrivești, s-o prinzi.
Lucirea numai i-o cuprinzi.
Și cumpănim ce e, ce-a fost.
Noroc înalt, pornit cu rost,
ne-ntâmpină de sus prin vânt,
să nu ne-ajungă-n văi nicicând.
Mai multe de Lucian Blaga
Vezi toate poeziile →Lucian BlagaAtâția dintre semeni nu prea știu ce să înceapă-n zori cu suferința. Ei nu-și dau seama nici spre seară de prilejul
Lucian BlagaCând mă privesc într-o fântână mă văd cu-adevărat în zi așa cum sunt și-am fost și-oi fi.
Lucian BlagaȘi vine toamna iar' ca dup-un psalm aminul. Doi suntem gata să gustăm
Lucian BlagaToate stau la locul lor, stă păianjenul în plasă ca-ntr-o lume de mătasă.
Lucian BlagaPopas în iarbă de neuitat. C-o sărutare, pe-a vieții măsură, îmi stingi în gură toate numele