— Lucian BlagaLa orizont-departe-fulgere fără glas
zvâcnesc din când în cand
ca niște lungi picioare de păianjen-smulse
din trupul care le purta.
Dogoare.
Pământu-ntreg e numai lan de grâu
și cantec de lăcuste.
În soare spicele își âin la sân grăunțele
ca niște prunci ce sug.
Iar timpul își întinde leneș clipele
și ațipește între flori de mac.
La ureche-i țârâie un greier.
(1920)
Mai multe de Lucian Blaga
Vezi toate poeziile →Lucian BlagaAtâția dintre semeni nu prea știu ce să înceapă-n zori cu suferința. Ei nu-și dau seama nici spre seară de prilejul
Lucian BlagaCând mă privesc într-o fântână mă văd cu-adevărat în zi așa cum sunt și-am fost și-oi fi.
Lucian BlagaȘi vine toamna iar' ca dup-un psalm aminul. Doi suntem gata să gustăm
Lucian BlagaToate stau la locul lor, stă păianjenul în plasă ca-ntr-o lume de mătasă.
Lucian BlagaPopas în iarbă de neuitat. C-o sărutare, pe-a vieții măsură, îmi stingi în gură toate numele