Arhitectură-n mișcare

Cine și ce ar putea să oprească vreodată

Această arhitectură-n mișcare

Mereu renăscând și murind,

Această mănăstire ce vine spre mine

Se-apropie, se umflă, și crește, și iată,

Cu bolți și cupole de spumă

Ca niște scufe-coroane atârnând,

Se-aruncă în aer, se-mprăștie lent, se prăvale,

Se destramă-ntr-un nor de meduze, și alge, și crabi

Și se scurge-n pământ?

Cine-ar putea să încremenească odată

Mișcarea aceasta prea vie pentru a nu mai muri

Și pentru a nu mai renaște prea muritoare,

Cine-ar putea să strige valurilor "Stați!"

Și apelor să nu mai fie mare,

Și-acestei mănăstiri mereu surpată

În sine însăși ca într-un ecou

Să îi clocească stâlpii-osificați

În aerul făcut în juru-i ou?