— Adrian PăunescuLa colțul străzii e un cerșetor
Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume
Decât aceea unde, fără nume,
El ispășeste râsul tuturor.
Adolescenții se mai țin de glume
Și-i pun în palmă semne de-ale lor,
El e bătrân și înțelegător,
Cu noi, cu toții, dar, cu cei mici, anume.
Și cine observă, înt-o doară,
Ca el e-aici din vremuri de demult,
Imperturbabil, în acest tumult,
El, cerșetorul, a uitat să moară.
Sub zdreanța lui, minunea se-ntrupează,
În el e Dumnezeu, ce stă de paza.
9 aprilie 1997
Mai multe de Adrian Păunescu
Vezi toate poeziile →Adrian PăunescuTrăiesc aici, dar mă simt că sunt departe, Din ce în ce mai singur și mai trist, Nici nu mai știu cât pot să rezist,
Citește mai multAdrian PăunescuAmerica nu se dezminte. Ea, tocmai în aceste zile, Ne mai trimite-un președinte,
Citește mai multAdrian PăunescuCând v-am rugat să-i ocrotim, Când v-am rugat a nu-i uita, N-ați auzit și mi-ați răspuns
Citește mai multAdrian PăunescuA fi om e mai greu decât plumbul pe lume, Noi nici nume n-avem. Dar câți oameni au nume? Ne-ați uitat în cămin și ni-i greu și rușine,
Citește mai mult