Viața, dublu mixt

Trăiesc aici, dar mă simt că sunt departe,

Din ce în ce mai singur și mai trist,

Nici nu mai știu cât pot să rezist,

Închis într-un ziar și într-o carte.

Mă-ncredințez iluziei deșarte

Că mă salvează regăsirea-n Christ,

Dar, vai, ajung un fel de dublu-mixt,

Cu viață-n minus și cu plus de moarte.

Și, totuși, nu m-a ocolit norocul,

Deși mi-a fost întotdeauna greu,

Și-am transformat în foc destinul meu

Ca, azi, cenușa să rezume focul.

Și de-aș cădea, așa cum cere jocul,

Ca să devin o piesă de muzeu,

Eu tot îi mulțumesc lui Dumnezeu

C-a-ntârziat și-așa, prea mult, sorocul.

18 iulie 1997