Toate poeziile

Cântec de miner tânăr

— Ana Blandiana

Azi am plutit, iubito, pe ape mari albastre,

Cămașa de pe mine, iubito, poți s-o storci,

Și m-am gândit pe ape la inimile noastre,

Dar m-ai strigat - tu poți oricând să mă întorci! -

Și-am revenit din apele albastre,

Și ca dovadă - uite-un pumn de scoici.

Azi am umblat, iubito, prin mari și-adânci păduri,

Îmi sfâșiară haina potecile ascunse.

Și m-am gândit prin codri la ochii noștri puri,

Dar m-ai strigat - și-n mine chemarea ta pătrunse;

Și m-am întors din marile păduri,

Și ca dovadă - iată-un pumn de frunze.

Azi m-am pierdut, iubito, prin straturi mari de timp

De pe obraz tu șterge-mi, iubito, anii bine,

Mi se părea-n milenii cu tine că mă plimb,

Dar m-ai strigat - și glasul ți-ajunse greu la mine

Și m-am speriat că n-o să-ajung la timp,

Și-am prins să-mping mormanele de timp

Spre viitor - și iată-mă la tine.

1 min citire

Mai multe de Ana Blandiana

Vezi toate poeziile →