— Vasile VoiculescuNu-ți spun nici un adio cum n-ai mai exista...
Rămâi doar coaja celei pe care-o iau cu mine...
Ți-am supt adânc esența și te-am golit de tine...
Plec numai cu splendoarea și frumusețea ta;
Las ochii falși luceferi, și iau privirea dragă,
Las buze reci de idol și iau sărutul lor,
Uit sânii, duc căldura și forma lor întreagă,
Fur neagra avalanșă de par când se dezleagă,
Din trup îmbrățișarea de vrej amețitor...
Zvârl inima stricată ce-ți schioapătă alene,
Cu scopuri nepătrunse țesute-n lingușiri
- Când prefăcute lacrimi, când râsete viclene-
Capcana-n chip de suflet ascunsă-n amăgiri
Cu tot ce-am strâns din tine curat, ca Prometeu
Am sa te-alcătui altfel, dar suflet iți dau eu.
Mai multe de Vasile Voiculescu
Vezi toate poeziile →Vasile VoiculescuMă lupt să scap iubirea de pătimașul trup, Să n-o mai sorb cu ochii, să n-o mai mușc cu gura, Din lațu-mpreunării sălbatice s-o rup,
Vasile VoiculescuVrei să te smulgi din mine? Smulgându-mi ochii poate... Și nici atunci... De-a pururi stai dincolo de ei, În tot ce este-n mine duh de eternitate,
Vasile VoiculescuMereu cerșim vieții ani mai mulți, așa-s neștire, Ne răzvrătim, ne plângem de pierderea noastră, Și încă nu-nțelegem că fără de iubire
Vasile VoiculescuTe mistuie iubirea? Credeai că-i o păpușă, Să-ți faci un joc cu toane, ca în copilărie. Când ea-ți cerea o fire de salamandră vie,
Vasile VoiculescuDin clarul miez al vârstei râd tinereții tale, Trufașa-ți frumusețe în față o privesc Și ochilor tăi, aștri tulburători de cale,
Vasile VoiculescuTu care smulgi țiparii din nămolurile noastre Și împinși de un fără de împotrivire alean Îi întorci peste orice stavile și dezastre