— Vasile VoiculescuMă lupt să scap iubirea de pătimașul trup,
Să n-o mai sorb cu ochii, să n-o mai mușc cu gura,
Din lațu-mpreunării sălbatice s-o rup,
S-o curățesc de carne, ca de pe aur zgura;
Să te ador în suflet; doar duhul să-ți aleg-
O veșnică-mbinare a doua raze line...
Dar cum te-arăți, mă-ntunec... și sufletul întreg
Se face ochi, piept, brațe... zbucnite către tine,
Pâlpâitor de pofte, iar dinainte-ți cad;
Din nou vremelnicia își cască-n mine-abisul.
Rostogolit pe dâre de flăcări, ca-ntr-un iad,
Mă-ntorc, cântând în carne...Mă doare numai visul
Că mai presus de fire, putând să o răstoarne,
Iubirea e sămânța eternității-n carne.
Mai multe de Vasile Voiculescu
Vezi toate poeziile →Vasile VoiculescuNu-ți spun nici un adio cum n-ai mai exista... Rămâi doar coaja celei pe care-o iau cu mine... Ți-am supt adânc esența și te-am golit de tine...
Vasile VoiculescuVrei să te smulgi din mine? Smulgându-mi ochii poate... Și nici atunci... De-a pururi stai dincolo de ei, În tot ce este-n mine duh de eternitate,
Vasile VoiculescuMereu cerșim vieții ani mai mulți, așa-s neștire, Ne răzvrătim, ne plângem de pierderea noastră, Și încă nu-nțelegem că fără de iubire
Vasile VoiculescuTe mistuie iubirea? Credeai că-i o păpușă, Să-ți faci un joc cu toane, ca în copilărie. Când ea-ți cerea o fire de salamandră vie,
Vasile VoiculescuDin clarul miez al vârstei râd tinereții tale, Trufașa-ți frumusețe în față o privesc Și ochilor tăi, aștri tulburători de cale,
Vasile VoiculescuTu care smulgi țiparii din nămolurile noastre Și împinși de un fără de împotrivire alean Îi întorci peste orice stavile și dezastre