— Vasile VoiculescuTu care smulgi țiparii din nămolurile noastre
Și împinși de un fără de împotrivire alean
Îi întorci peste orice stavile și dezastre
Sub meridianele pururi albastre
La baștina lor caldă din Ocean,
Nu ne uita în aceste tărâmuri cu vină
Țipari nostalgici unor tărâmuri sfinte
Strămută-ne-n baștina noastră cea din-nainte
Acolo unde-am văzut paradisiaca lumină
În oceanele nesfârșitei fericiri din sânul Tău, Părinte.
luni, 4 martie 1957
Mai multe de Vasile Voiculescu
Vezi toate poeziile →Vasile VoiculescuMă lupt să scap iubirea de pătimașul trup, Să n-o mai sorb cu ochii, să n-o mai mușc cu gura, Din lațu-mpreunării sălbatice s-o rup,
Vasile VoiculescuNu-ți spun nici un adio cum n-ai mai exista... Rămâi doar coaja celei pe care-o iau cu mine... Ți-am supt adânc esența și te-am golit de tine...
Vasile VoiculescuVrei să te smulgi din mine? Smulgându-mi ochii poate... Și nici atunci... De-a pururi stai dincolo de ei, În tot ce este-n mine duh de eternitate,
Vasile VoiculescuMereu cerșim vieții ani mai mulți, așa-s neștire, Ne răzvrătim, ne plângem de pierderea noastră, Și încă nu-nțelegem că fără de iubire
Vasile VoiculescuTe mistuie iubirea? Credeai că-i o păpușă, Să-ți faci un joc cu toane, ca în copilărie. Când ea-ți cerea o fire de salamandră vie,
Vasile VoiculescuDin clarul miez al vârstei râd tinereții tale, Trufașa-ți frumusețe în față o privesc Și ochilor tăi, aștri tulburători de cale,