— Vasile VoiculescuNu mă-nspăimântă cerul, nici pământul;
Pe unul calc, pe celălalt îl străpung;
Sunt slab, sămânța care-o suflă vântul
Pe stepele vieții îndelung,
Dar el mă suflă unde vreau s-ajung!
Chiar dacă ești la infinit de mine,
Dar știu că ești și-Ți cat Împărăția,
Nu-mi mai trăiesc în van nimicnicia.
O, Doamne, sunt contemporan cu Tine
Și sunt contemporan cu Veșnicia.
Mai multe de Vasile Voiculescu
Vezi toate poeziile →Vasile VoiculescuMă lupt să scap iubirea de pătimașul trup, Să n-o mai sorb cu ochii, să n-o mai mușc cu gura, Din lațu-mpreunării sălbatice s-o rup,
Vasile VoiculescuNu-ți spun nici un adio cum n-ai mai exista... Rămâi doar coaja celei pe care-o iau cu mine... Ți-am supt adânc esența și te-am golit de tine...
Vasile VoiculescuVrei să te smulgi din mine? Smulgându-mi ochii poate... Și nici atunci... De-a pururi stai dincolo de ei, În tot ce este-n mine duh de eternitate,
Vasile VoiculescuMereu cerșim vieții ani mai mulți, așa-s neștire, Ne răzvrătim, ne plângem de pierderea noastră, Și încă nu-nțelegem că fără de iubire
Vasile VoiculescuTe mistuie iubirea? Credeai că-i o păpușă, Să-ți faci un joc cu toane, ca în copilărie. Când ea-ți cerea o fire de salamandră vie,
Vasile VoiculescuDin clarul miez al vârstei râd tinereții tale, Trufașa-ți frumusețe în față o privesc Și ochilor tăi, aștri tulburători de cale,