Contratimp

Mă uit în trecut și nu înțeleg

Urmele pașilor mei.

Privesc înghețata zăpadă

Prin care picioarele mele desculțe,

Îmi amintesc, s-au rănit,

Dar urmele lor închipuie semne

În alfabetul unei limbi dispărute.

Ieri ce voiam să spun

Și mâine cum voi mai citi

Durerea mersului de-acum,

Când clipele obeze

Par ani și anii epoci

Nehotărâte și fără sfârșit?

Nici un răspuns nu se naște

Decât când nimeni nu mai are

Nevoie de el

Și întrebarea care-l aștepta

A murit.