Cumințenia pământului

E mare, greu de urnit și răbdătoare,

Dac-o lovești durerile sunt simțite dar tac,

E mare, de-aceea poate să stea nemișcată,

Poate să vorbească doar o dată sau de două ori într-un veac.

Știm că există, trupul ei mare

Știm că ne sprijină dacă-am greși,

Știm că nu poate să moară, că lângă sânii ei

Putem să ne-ntoarcem copii.

Și-atunci când aerul se va face cald și mătăsos între noi,

Când nu ne vom teme unii de alții, de vânt,

Vom ști că vorbește Cumințenia pământului,

Cumințenia acestui pământ.