Toate poeziile

Torquato tasso

— Ana Blandiana

Veni din întuneric spre mine el, poetul,

Poetul de spaimă ratat.

Era foarte frumos. Ca la razele röntgen

I se vedea în trup poezia.

Poezia nescrisă de frică.

"Sunt nebun" - a rostit. De altfel știam

Lucrul acesta din prefețele cărților,

Dar el își purta nebunia ca pe-o parolă

De intrare în noi, ca și cum ar fi spus:

"Mă răscumpăr astfel

De lipsa-adevărului din poemele mele.

E prețul imens. Vin spre tine. Primește-mă!"

Dar eu am răspuns: Pleacă de-aici!

"Scriam la lumina de autodafeuri - îmi spuse -

Simțindu-mi pe trup

Cămașa păroasă care se-aprinde ușor.

Odaia mea avea ochi de călugări ferestre

Și-n loc de uși, lipite una de alta, urechile lor

Și șoarecii ieșind din borte erau călugări,

Și noaptea păsări uriașe-n sutane-mi cântau.

Tu trebuie să înțelegi..." Și cu degetu-ntins

Îmi arată în trupul meu poezia,

Poezia nescrisă...

Dar eu am țipat: Pleacă de-aici!

1 min citire

Mai multe de Ana Blandiana

Vezi toate poeziile →