Dorul româncei

De-ar vrea bunul Dumnezeu

Să-mi asculte dorul meu!

De-aș avea un copilaș,

Dragul mamei îngeraș!

Cât e ziuă, cât e noapte,

I-aș șopti cu blânde șoapte.

Cât e noapte, cât e zi,

Tot la sânu-mi l-aș păzi!

L-aș păzi, l-aș dezmierda,

Mii de sărutări i-aș da,

Și i-aș zice-ncetișor:

Nani, nani, puișor!

De-ar fi cerul cu priință,

Să-mplinească-a mea dorință!

De mi-ar da un băiețel,

Dragul mamei voinicel!

N-ar fi prunc mai fericit

Și pe lume mai iubit!

Alt copil n-ar fi ca el,

Mititel și frumușel!

Obrăjelu-i ca de spume

N-ar avea seamăn pe lume!

N-ar fi ochii nimărui

Dulci ca ochișorii lui!

Iar eu, mândră măiculiță,

Pe-ai săi ochi, pe-a sa gurițâ

Ne-ncetat l-aș săruta,

Săruta și i-aș cânta.

Și i-aș face-o descântare

Să ajungă-un viteaz mare,

Un viteaz ce-ar străluci,

Cum n-a fost, nici n-ar mai fi

Și l-aș pune să se culce

Pe-al meu sân, legănat dulce,

Și i-aș zice-ncetișor:

Nani, nani, puișor!