Era timpul florilor

cu vremea, ai capătat statutul de mare putere.

cu trecerea timpului, mi-ai împânzit bulevardele de ambasade, consulate și reprezentanțe

iar azi, pe șoseaua dorințelor mele

îți trimiți ochii albaștri ca două mercedesuri spălate proaspăt

cu parbrizele înfulecând frunzișul roz de castani.

ai devenit o mare putere străină.

din zodiac, sateliții tăi mă fotografiază în mii de poziții, îmi spionează secreția insulinei

iau interviuri până și trusei mele de bărbierit

și îmi învrăjbesc de moarte numele cu prenumele, vârsta cu sexul

anotimpul cu troleibuzul, tiroida cu steaua

pe când în crivățul de pink floyd îmi beau cu orbire cafeaua.

de-acum, până și șoferului tău mă adresez cu efendi

până și lustragiului tău îi dau voie să-mi zică băiete

îi spun da, massa, gulerașului tău cu dantelă

îi croiesc și agrafei tale de păr rochii din zeci de metri pătrați de vitrină

vin într-un suflet când lenea ta clopoțește...

parcă ești un păun, cu bucureștiul înfoiat în spatele tău.

hoteluri clipind, damele pâlpâind, pietrele din pavaj absolvind cibernetica

ministerele, institutele, tarabele respirând pulberea aurie a cinematografelor dizolvate

în aer

amurgurile cele mai galbene

zorii cei mai negri

moartea cea mai statistică rostogolindu-și buclele prin fundațiile

și canalele și metrourile și anemia și stressul albastru

al magazinelor de radiouri, televizoare, pick-up-uri, casetofoane,

microfoane, discuri, căști, șteckere, prize amestecate în saliva unei

nostalgii de culoarea locomotoarelor de serviciu încremenite lângă

peroanele gării obor

și până și pensionarii cântarelor de precizie

și toți invalizii care vând ilustrate în relief și lozuri în plic

s-au lepădat de mine pentru râsul tău înțolit, sastisit,

inamic.

lasă-ți lumea ta uitată,

așterne un strat de pudră peste imperiul tău ieșit ca un coș pe tenul bronzat al amiciției

noastre

declară-mă independent,

să mă descurc cu rezervele mele de manioc, patate și tapioca,

convertește-mă în ceva mai puțin dureros,

învelește-mă cu o florească mai caldă,

flutură-ți pleoapa ca o scânteie electrică și îndoaie-ți genunchiul

ca să îmi pot pune în fine pe roate

afacerea mea cu ezitări colorate

în serile acelea care, zice-se mai revin...

(era timpul florilor

era anotimpul dragostei

era deceniul războiului nuclear

era crima perfectă din zece mâine mititei

era ali-baba și cei douăzeci și patru de ani

era pieptul tău gri trecând cu un decibel de rasă în zgardă

era o flacără de magneziu îmbrățișând o petardă.)

ai devenit, femeie, o mare putere străină.

ai devenit marea iubire a plămânilor mei

ploaia mea te curbează în orice boabă, apartamentul meu este cutia ta de pantofi

ție îți trimite în fiecare zi ura mea trandafiri cu bilet,

pre tine moartea te iluminează

imperiu bancar și discret,

cauciucată zarază.