— Mihai EminescuIar te-ai cufundat în stele Și în nori și-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieții mele.
În zadar râuri în soare Grămădești-n a tale brațe, Și câmpii de-aur, cetăți Cu-a lor turle-n bătaie.
Eu am ochi numai pentru tine, Tresărind sub al meu pas, Și stau lângă tei bătrânul — Tu ești marea, eu sunt glasul.
Hai în codrul cu verdeață, Und' izvoare plâng în vale, Stânca stă să ne prăvale, Aproape de-a nopții față.
Acolo-n ochi de pădure, Lângă balta cea senină Și sub trestia cea lină Vom ședea în foi de mure.
Și mi-i spune-atunci povești Și minciuni cu-a ta guriță, Eu pe-un fir de românița Voi cerca de mă iubești.
Floare-albastră! floare-albastră!... Totuși este trist în lume!
Mai multe de Mihai Eminescu
Vezi toate poeziile →Mihai EminescuS-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri,
Mihai EminescuIdeal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este, Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii, O! te văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste
Mihai EminescuUn luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze În viața-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază. Eu privind acea lumină ca din visuri mă deștept
Mihai EminescuTrecut-au anii ca nori lungi pe șesuri Și niciodată n-or să vie iară, Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară
Mihai EminescuTe duci și ani de suferință N-or să te vază ochi-mi triști, Înamorați de-a ta ființă,
Mihai EminescuCum mângâie dulce, alină ușor Speranța pe toți muritorii! Tristețe, durere și lacrimi, amor