— George CoșbucAtunci, când eram copil mic Și nu știam nimic, Ea mă-nvăța c-un glas domol Să zic: „Tată și mamă!"
Privind spre cer cu drag și dor Îmi spunea: „Dumnezeu trăiesc, Copile, ascultă-mă, Și El pe toți ne miluiesc."
De-atunci, de când eram mic, Trecând cu ea prin strâmt și larg, Ea m-a-nvățat să merg drept, Să spun adevărul mereu.
Dar azi când ea e-n groapă rece Și nu mai pot s-o văd, Îmi pare că-n vânt ea-mi zice „Fă bine și nu-ți fie frică!"
Deci, mamă, tu erai lumina Ce-mi lumina cărările-n viață — Și-acum, deși ești dusă, Prin tine simt că nu mă pierde-n față.
Mai multe de George Coșbuc
Vezi toate poeziile →George CoșbucScumpă țară românească, Cuib în care ne-am născut, Câmp pe care s-a văzut
George CoșbucPatria ne-a fost pământul Unde ne-au trăit strămoșii, Cei ce te-au bătut pe tine,
George CoșbucJalnic vijiie prin noapte glasul codrilor de brad, Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad. In castelul de pe stinca, la fereastra solitara,
George Coșbuc"Prea se-ntinde veselia Tot cu praznic și desfrâu! Veți tăia cu toții via,
George CoșbucSunt suflet în sufletul neamului meu Și-i cânt bucuria și-amarul - În ranele tale durutul sunt eu,
George CoșbucAvem o mândră țară - Prin timpi de jale-amară Strămoșii se luptară