Gerul

Gerul aspru și sălbatic strânge-n brațe-i cu jelire

Neagra luncă de pe vale care zace-n amorțire;

El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre zori

C-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori.

Gerul vine de la munte, la fereastră se oprește

Și, privind la focul vesel care-n sobe strălucește,

El depune flori de iarnă pe cristalul înghețat,

Crini și roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat.

Gerul face cu-o suflare pod de gheață între maluri,

Pune streșinilor casei o ghirlandă de cristaluri,

Iar pe fete de copile înflorește trandafiri,

Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri.

Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare

Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scotând aburi lungi pe nare.

O! tu, gerule năprasnic, vin', îndeasnnă calul meu

Să mă poarte ca săgeata unde el știe, și eu!