Bradul

Sus pe culme bradul verde

Sub zăpada albicioasă

Printre negură se pierde

Ca o fantasmă geroasă,

Și privește cu-ntristare

Cum se primblă prin răstoace

Iarna pe un urs călare,

Iarna cu șapte cojoace.

El se scutură și zice:

"În zadar tu, vrăjitoare,

Aduci viforul pe-aice,

Aduci zile fără soare.

În zadar îngheți pământul,

Ucizi florile și stupii

Și trimiți moartea cu vântul

Și trimiți foamea cu lupii.

În zadar a ta suflare

Apa-n râuri o încheagă,

Șterge urma pe cărare

Și de mine m-i leagă.

În zadar aduci cu tine

Corbul negru și prădalnic,

Și din codrii cu jivine

Faci să iasă urlet jalnic.

În zadar, urgie crudă,

Lungești noaptea-ntunecoasă

Și, râzând de-a lumii trudă,

Scurtezi ziua luminoasă.

În zadar îmi pui povară

De zăpadă și de gheață.

Fie iarnă, fie vară,

Eu păstrez a mea verdeață!"