In tinda mea cu umbre dulci, Stapane,
Atatea seri la rand ai poposit,
La masa alba m-ai blagoslovit,
Atins-ai vinul si ai frant din pane.
Atatea seri la rand s-au irosit,
Caci n-au vazut privirile-mi pagane,
Ca trupul sfant Ti l-ai ascuns in grane,
Si sangele cu vin l-ai indulcit.
Si azi, ca-n alte seri, in tind-ai stat.
Ca sa te vada ochii mei, sarmanii,
Paharul plin l-ai binecuvantat.
In svonul vechi din sfintele cazanii,
Cu scump sangele Tau m-am adapat
Si trupul Tau s-a frant spre impartasanii.
Mai multe de Zorica Latcu
Vezi toate poeziile →Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale Si Ti-as cersi iertare, dar nu stiu cum sa--cer; Ci Tu pricepi cuvantul din mute osanale
Miez alb in samburele meu de lut, In mine-ai fost si nu Te-am cunoscut. Sau poate eu eram in Tine-nchisa
Ne-am pomenit in plina primavara: Din cer lumina picura, ca mierea, Coboara peste campuri tamaierea
Vazut-am azi la templu pe Zeul cel strain. Din ce strafund crescut-a faptura lui de crin? Din ce inaltimi pogoara privirea lui de vis?
Asa te vede duhul meu, Stapana: Te duce Ana, Maica-ta de mana. Cum urci cu pasi marunti pe sfanta scara,
Pentru ca iubirea noastra sa-nfloreasca, Alba cum e crinul Bunelor Vestiri, Pentru ca mladita dragostei sa creasca,