În jar

Ardeți satele, strigă Crișan,

Ardeți satele care nu se ridică,

Faceți-le holde mănoase de foc

Să rodească neascultarea prin vreme,

Să se stârpească ultimul sâmbur de frică,

Înălțați biserici de flăcări în loc

Și cântați în ele blesteme!

Ardeți satele, strigă Cloșca,

Ardeți satele care nu se răscoală,

Să se mistuie toată răbdarea din ele,

Nici un fir de umilință să nu mai poată-ncolți,

Înălțați din flăcări până la nouri castele

Și locuiți-le cu îndrăzneală

În veacul veacurilor vii!

Numai Horia tace și se uită în jar:

Nu poate fi în zadar, în zadar, în zadar...