Monastirea Argeșului

Pe Arges in gios

Pe un mal frumos,

Negru-Voda trece

Cu tovarasi zece:

Noua mesteri mari,

Calfe si zidari

Si Manoli - zece,

Care-i si intrece.

Merg cu toti pe cale

Sa aleaga-n vale

Loc de monastire

Si de pomenire.

Iata cum mergea

Ca-n drum agiungea

Pe-un biet ciobanas

Din fluier doinas,

Si cum il videa,

Domnul ii zicea:

- Mindre ciobanas

Din fluier doinas,

Pe Arges in sus

Cu turma te-ai dus,

Pe Arges in gios

Cu turma ai fost.

Nu cumv-ai vazut,

Pe unde-ai trecut,

Un zid parasit

Si neispravit,

La loc de grindis,

La verde-alunis?

- Ba, doamne,-am vazut,

Pe unde-am trecut,

Un zid parasit

Si neispravit.

Cinii, cum il vad,

La el se rapad

Si latra-a pustiu

Si urla-a mortiu.

Cit il auzea,

Domnu-nveselea

Si curind pleca,

Spre zid apuca

Cu noua zidari,

Noua mesteri mari

Si Manoli - zece,

Care-i si intrece.

- Iata zidul meu!

Aici aleg eu

Loc de monastire

Si de pomenire.

Deci voi, mesteri mari,

Calfe si zidari,

Curind va siliti

Lucrul de-l porniti

Ca sa-mi radicati,

Aici sa-mi durati

Monastire nalta

Cum n-a mai fost alta,

Ca v-oi da averi,

V-oi face boieri,

Iar de nu, apoi

V-oi zidi pe voi,

V-oi zidi de vii

Chiar in temelii!

Mesterii grabea,

Sfarile-ntindea,

Locul masura,

Santuri largi sapa

Si mereu lucra,

Zidul radica,

Dar orice lucra,

Noaptea se surpa!

A duoa zi iar,

A tria zi iar,

A patra zi iar

Lucra in zadar!

Domnul se mira

S-apoi ii mustra,

S-apoi se-ncrunta

Si-i ameninta

Sa-i puie de vii

Chiar in temelii!

Mesterii cei mari,

Calfe si zidari

Tremura lucrind,

Lucra tremurind

Zi lunga de vara,

Ziua pin-in seara;

Iar Manoli sta,

Nici ca mai lucra,

Ci mi se culca

Si un vis visa,

Apoi se scula

S-astfel cuvinta:

- Noua mesteri mari,

Calfe si zidari,

Stiti ce am visat

De cind m-am culcat?

O sopta de sus

Aievea mi-a spus

Ca orice-am lucra,

Noaptea s-a surpa

Pin-om hotari

In zid de-a zidi

Cea-ntai sotioara,

Cea-ntai sorioara

Care s-a ivi

Mini in zori de zi,

Aducind bucate

La sot ori la frate.

Deci daca vroiti

Ca sa ispraviti

Sfinta monastire

Pentru pomenire,

Noi sa ne-apucam

Cu toti sa giuram

Si sa ne legam

Taina s-o pastram.

S-orice sotioara

Orice sorioara,

Mini in zori de zi

Intai s-o ivi,

Pe ea s-o jertfim,

In zid s-o zidim!

Iata,-n zori de zi,

Manea se trezi

S-apoi se sui

Pe gard de nuiele,

Si mai sus, pe schele,

Si-n cimp se uita,

Drumul cerceta.

Cind, vai, ce zarea?

Cine ca venea?

Sotioara lui,

Floarea cimpului!

Ea s-apropia

Si ii aducea

Prinz de mincatura,

Vin de bautura.

Cit el o zarea,

Inima-i sarea,

In genuchi cadea

Si plingind zicea:

"Da, Doamne, pe lume

O ploaie cu spume,

Sa faca piraie,

Sa curga siroaie,

Apele sa creasca,

Mindra sa-mi opreasca,

S-o opreasca-n vale,

S-o-noarca din cale!"

Domnul se-ndura,

Ruga-i asculta,

Norii aduna,

Ceriu-ntuneca.

Si curgea deodata

Ploaie spumegata

Ce face piraie

Si imfla siroaie.

Dar oricit cadea,

Mindra n-o oprea,

Ci ea tot venea

Si s-apropia.

Manea mi-o videa,

Inima-i plingea,

Si iar se-nchina,

Si iar se ruga:

"Sufla, Doamne,-un vint,

Sufla-l pe pamint,

Brazii sa-i despoaie,

Paltini sa indoaie,

Muntii sa rastoarne,

Mindra sa-mi intoarne,

Sa mi-ontoarne-n cale,

S-o duca devale!"

Domnul se-ndura,

Ruga-i asculta

Si sufla un vint,

Un vint pre pamint,

Paltini ca-ndoia,

Brazi ca despoia,

Muntii rasturna,

Iara pe Ana

Nici c-o inturna!

Ea mereu venea,

Pe drum sovaia

Si s-apropia

Si, amar de ea,

Iata c-agiungea!

Mesterii cei mari,

Calfe si zidari

Mult inveselea

Daca o videa,

Iar Manea turba,

Mindra-si saruta,

In brate-o lua,

Pe schele-o urca,

Pe zid o punea

Si, glumind, zicea:

_ Stai, mindruta mea,

Nu te sparia,

Ca vrem sa glumim

Si sa te zidim!

Ana se-ncredea

Si vesel ridea.

Iar Manea ofta

Si se apuca

Zidul de zidit,

Visul de-mplinit.

Zidul se suia

Si o cuprindea

Pin' la gleznisoare,

Pin' la pulpisoare.

Iar ea, vai de ea,

Nici ca mai ridea,

Ci mereu zicea:

- Manoli, Manoli,

Mestere Manoli!

Agiunga-ti de saga,

Ca nu-i buna, draga.

Manoli, Manoli,

Mestere Manoli!

Zidul rau ma stringe,

Trupusoru-mi fringe!

Iar Manea tacea

Si mereu zidea;

Zidul se suia

Si o cuprindea

Pin' la gleznisoare,

Pin' la pulpisoare,

Pin' la costisoare,

Pin' la titisoare.

Dar ea, vai de ea,

Tot mereu plingea

Si mereu zicea:

- Manoli, Manoli,

Mestere Manoli!

Zidul rau ma stringe

Titisoara-mi plinge,

Copilasu-mi fringe!

Manoli turba

Si mereu lucra.

Zidul se suia

Si o cuprindea

Pin' la costisoare,

Pin' la titisoare,

Pin' la buzisoare,

Pin' la ochisori,

Incit , vai de ea,

Nu se mai videa,

Ci se auzea

Din zid ca zicea:

- Manoli, Manoli,

Mestere Manoli!

Zidul rau ma stringe,

Viata mi se stinge!

Pe Arges in gios,

Pe un mal frumos

Negru-voda vine

Ca sa se inchine

La cea monastire,

Falnica zidire,

Monastire nalta,

Cum n-a mai fost alta.

Domnul o privea

Si se-nveselea

Si astfel graia:

- Voi, mesteri zidari,

Zece mesteri mari,

Spuneti-mi cu drept,

Cu mina pe pept,

De-aveti mesterie

Ca sa-mi faceti mie

Alta monastire

Pentru pomenire,

Mult mai luminoasa

Si mult mai frumoasa?

Iar cei mesteri mari,

Calfe si zidari,

Cum sta pe grindis,

Sus pe coperis,

Vesel se mindrea

S-apoi raspundea:

- Ca noi, mesteri mari,

Calfe si zidari,

Altii nici ca sint

Pe acest pamint!

Afla ca noi stim

Oricind sa zidim

Alta monastire

Pentru pomenire,

Mult mai luminoasa

Si mult mai frumoasa!

Domnu-i asculta

Si pe ginduri sta,

Apoi poruncea

Schelele sa strice,

Scari sa le ridice,

Iar pe cei zidari,

Zece mesteri mari,

Sa mi-i paraseasca,

Ca sa putrezeasca

Colo pe grindis,

Sus pe coperis.

Mesterii gindea

Si ei isi facea

Aripi zburatoare

De sindrili usoare.

Apoi le-ntindea

Si-n vazduh sarea,

Dar pe loc cadea,

Si unde pica,

Trupu-si despica.

Iar bietul Manoli,

Mesterul Manoli,

Cind se incerca

De-a se arunca,

Iata c-auzea

Din zid ca iesea

Un glas nadusit,

Un glas mult iubit,

Care greu gemea

Si mereu zicea:

- Manoli, Manoli,

Mestere Manoli!

Zidul rau ma stringe,

Titisoara-mi plinge,

Copilasu-mi fringe,

Viata mi se stinge!

Cum o auzea,

Manea se pierdea,

Ochi-i se-nvelea;

Lumea se-ntorcea,

Norii se-nvirtea,

Si de pe grindis,

De pe coperis,

Mort bietul cadea!

Iar unde cadea

Ce se mai facea?

O fintina lina,

Cu apa putina,

Cu apa sarata,

Cu lacrimi udata!