Toate poeziile

Noapte în fân

— Ana Blandiana

Noapte în fân,

Stele și prune în crengi

Aș putea să rămân

Vieți și morți întregi

În tăcerea bună

Toarsă-ncet de-un greier

Exilat din lună

La mine în creier;

În miresme-amare

Uitate de mult

Recunoscătoare

Aș sta să-l ascult,

Ca și cum eu însumi

Nu m-aș ști deplin;

Vrăjită de plânsu-mi

Ca de-un cânt străin,

Ca și cum pe mine

Nu m-aș înțelege.

Aș putea rămâne

Vieți și morți întrege.

1 min citire

Mai multe de Ana Blandiana

Vezi toate poeziile →