— Nicolae LabișPrivesc grăbiții nouri ce-alunecă pe zări,
Topindu-se departe și revenind întruna.
Parcă-mi trimit tăcute, nostalgice chemări,
Ei, frații cu dreptatea, cu ziua și cu luna.
Oceane mari de apă pe-a cerului genuni
Câteodată-s limpezi ca lacrima pe-o pleoapă,
Revarsă altădată și trăsnet și furtuni -
Rămân aceleași totuși oceane mari de apă.
Ce chipuri prinde-n slavă al norilor convoi!
Centauri, turme, nave, creneluri de redută...
Noi îi urâm când grindini revarsă peste noi,
Noi îi iubim, cu stropii lor calzi, când ne sărută.
Mai multe de Nicolae Labiș
Vezi toate poeziile →Nicolae LabișEu sunt spiritul adâncurilor, Trăiesc în altă lume decât voi, În lumea alcoolurilor tari,
Nicolae LabișSunt douăzeci de ani și încă unul... N-aș vrea nici unul să i-l dau minciunii. Să zboare toți spre zare cum colunul
Nicolae LabișTe naști din plasma zării cu limpezimi de-albuș, Ne dai în semicicluri lumina ta prin rază - Mă entuziasmează sublimul tău urcuș,
Nicolae LabișMelodiile, cupele pline, Orele zilei, ritmate-n poeme M-au gonit și pe mine
Nicolae LabișAm uitat să fiu deștept Pentru-o zi ori pentru-o viață Cât înmărmurit aștept,