Parabolă

Azi am fost din nou

La nucul de argint

Așa cum sta, în plină lumină, singur

în mijlocul câmpiei,

acoperită de zăpadă

srălucitoare, orbitoare

cu crengile proiectate pe cer,

scriind parcă un fragment

dintr-o istorie secretă,

frescă, scheletul unei biografii oculte

a pământului

parcă era sufletul meu

rămuros, filigranat

spiralat, răsucindu-se,

amestecându-se în ondulațiile cosmice,

insesizabil,

spre semnul adâncului

nostalgic îndreptându-se

spre Inaccesibil.