Plouase...
Și șoseaua-n vale
Încercuia ca un inel
Donjonul vechiului castel,
Împodobit cu sfinți de piatră,
Cu seniori și cu vasali,
Cu cerbi goniți de câini ce latră
Și-ntregul fast al vieții feudale
Cu castelanii ei medievali...
Deși ne cunoașteam de-atâția ani,
Noi, totuși, parcă nu ne cunoșteam.
Ca ne priveam (nu știu de ce) cu ochi dușmani...
Dar în donjonul vechiului castel
În care ne urcasem numai noi,
Fantoma unui cavaler în zale de oțel
Ne-a strâns deodată-n brațe pe-amândoi,
Și-un zgomot de metal ne-a deșteptat
Exact în clipa când ne sărutam
(Ca-ntr-un tablou)
În rama ferestrei fără geam,
Dar cu zăbrele strâmbe și vechi de fier forjat.
Azi plouă iar la Bran...
Ce zici?...
Nu vrei să revedem șoseaua udă,
Donjonul cu ferestre mici
Și cavaleru-n zale de oțel
Ce-așteaptă dornic să ne mai audă
Bătând în poarta vechiului castel?...
Mai multe de Ion Minulescu
Vezi toate poeziile →În orașul cu trei sute de biserici, De trei ani, Sună clopotele-ntruna...
Azi-noapte a plouat ca de-obicei, Că Dumnezeu face ce vrea... O noapte plouă-n cinstea mea...
Pornind din Lotru spre Cornet, Șoseaua urcă-ncet... încet... Ținându-se parcă de mână
Pe când iubeam - C-am suferit și eu de-această boală - Iubeam o fată care mă-nșela
Pe scara sufletului meu M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu - Eu coboram mâhnit din conștiința mea,