Riga Crypto si Lapona Enigel

Menestrel trist, mai aburit

Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,

De cuscrul mare dăruit

Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,

Mult îndărătnic menestrel,

Un cântec larg tot mai încearcă,

Zi-mi de lapona Enigel

Și Crypto, regele-ciupearcă!

- Nuntaș fruntaș!

Ospățul tău limba mi-a fript-o,

Dar, cântecul, tot zice-l-aș,

Cu Enigel și riga Crypto.

- Zi-l menestrel!

Cu foc l-ai zis acum o vară;

Azi zi-mi-l strâns, încetinel,

La spartul nunții, în cămară.

*

Des cercetat de pădureți

În pat de râu și-n humă unsă,

Împărățea peste bureți

Crai Crypto, inimă ascunsă,

La vecinic tron, de rouă parcă!

Dar printre ei bârfeau bureții

De-o vrăjitoare mânătarcă,

De la fântâna tinereții.

Și răi ghioci și toporași

Din gropi ieșeau să-l ocărască,

Sterp îl făceau și nărăvaș,

Că nu voia să înflorească.

În țări de gheață urgisită,

Pe-același timp trăia cu el,

Laponă mică, liniștită,

Cu piei, pre nume Enigel.

De la iernat, la pășunat,

În noul an, să-și ducă renii,

Prin aer ud, tot mai la sud,

Ea poposi pe mușchiul crud

La Crypto, mirele poienii.

Pe trei covoare de răcoare

Lin adormi, torcând verdeață:

Când lângă sân, un rigă spân,

Cu eunucul lui bătrân,

Veni s-o-mbie, cu dulceață:

- Enigel, Enigel,

Ți-am adus dulceață, iacă.

Uite fragi, ție dragi,

Ia-i și toarnă-i în puiacă.

- Rigă spân, de la sân,

Mulțumesc Dumitale.

Eu mă duc să culeg

Fragii fragezi, mai la vale.

-Enigel, Enigel,

Scade noaptea, ies lumine,

Dacă pleci să culegi,

Începi, rogu-te, cu mine.

-Te-aș culege, rigă blând...

Zorile încep să joace

Și ești umed și plăpând:

Teamă mi-e, te frângi curând,

Lasă. - Așteaptă de te coace.

-Să mă coc, Enigel,

Mult aș vrea, dar vezi, de soare,

Visuri sute, de măcel,

Mă despart. E roșu, mare,

Pete are fel de fel;

Lasă-l, uită-l, Enigel,

În somn fraged și răcoare.

- Rigă Crypto, rigă Crypto,

Ca o lamă de blestem

Vorba-n inimă-ai înfipt-o!

Eu de umbră mult mă tem,

Că dacă-n iarnă sunt făcută,

Și ursul alb mi-e vărul drept,

Din umbra deasă, desfăcută,

Mă-nchin la soarele-nțelept.

La lămpi de gheață, supt zăpezi,

Tot polul meu un vis visează.

Greu taler scump cu margini verzi

De aur, visu-i cercetează.

Mă-nchin la soarele-nțelept,

Că sufletu-i fântână-n piept,

Și roata albă mi-e stăpână,

Ce zace-n sufletul-fântână.

La soare, roata se mărește;

La umbră, numai carnea crește

Și somn e carnea, se dezumflă,

Dar vânt și umbră iar o umflă...

Frumos vorbi și subțirel

Lapona dreaptă, Enigel,

Dar timpul, vezi, nu adăsta,

Iar soarele acuma sta

Svârlit în sus, ca un inel.

- Plângi, preacuminte Enigel!

Lui Crypto, regele-ciupearcă.

Lumina iute cum să-i placă?

El se desface ușurel

De Enigel,

De partea umbrei moi, să treacă...

Dar soarele, aprins inel,

Se oglindi adânc în el;

De zece ori, fără sfială,

Se oglindi în pielea-i cheală.

Și sucul dulce înăcrește!

Ascunsa-i inimă plesnește,

Spre zece vii peceți de semn,

Venin și roșu untdelemn

Mustesc din funduri de blestem;

Că-i greu mult soare să îndure

Ciupearcă crudă de pădure,

Că sufletul nu e fântână

Decât la om, fiară bătrână,

Iar la făptură mai firavă

Pahar e gândul, cu otravă,

Ca la nebunul rigă Crypto,

Ce focul inima i-a fript-o,

De a rămas să rătăcească

Cu altă față, mai crăiască:

Cu Laurul-Balaurul,

Să toarne-n lume aurul,

Să-l toace, gol la drum să iasă,

Cu măsălarița-mireasă,

Să-i ție de împărăteasă.