Oul dogmatic

E dat acestui trist norod

Si oul sterp ca de mâncare,

Dar viul ou, la vârf cu plod,

Făcut e să-l privim la soare !

Cum lumea veche, în clestar,

Înoată, în subtire var,

Nevinovatul, noul ou,

Palat de nuntă si cavou.

Din trei atlazuri e culcusul

În care doarme nins albusul

Atât de gales, de închis,

Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul ?

De foarte sus

Din polul plus

De unde glodul

Pământurilor n-a ajuns

Acordă lin

Si masculin

Albusului în hialin :

Sărutul plin.

*

Om uitător, ireversibil,

Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?

Precum atunci, si azi -- întocma :

Mărunte lumi păstrează dogma.

Să vezi la bolti pe Sfântul Duh

Veghind vii ape fără stuh,

Acest ou -- simbol ti-l aduc,

Om sters, uituc.

Nu oul rosu.

Om fără sat si om nerod,

Un ou cu plod

Îti vreau plocon, acum de Paste :

Îl urcă -- în soare si cunoaste !

*

Si mai ales te înfioară

De acel galben icusar,

Ceasornic fără minutar

Ce singur scrie când să moară

Si ou si lume. Te-înfioară

De ceasul, galben necesar...

A mortii frunte -- acolo-i toată.

În gălbenus,

Să roadă spornicul albus,

Durata-înscrie-în noi o roată.

Întocma -- dogma.

*

Încă o dată :

E Oul celui sterp la fel,

Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.

Si nici la closcă să nu-l pui !

Îl lasă -- în pacea -- întâie-a lui,

Că vinovat e tot făcutul,

Si sfânt, doar nunta, începutul.