Romanța tinereții

Necunoscuta care se vindea

N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,

Dar fiindcă ea aflase cine sunt -

Poetul poreclit "Fluieră-vânt" -

Și fiindcă mă ruga stăruitor

Să-i fiu și eu, din când în când, cumpărător,

Sinceritatea ei m-a-nduioșat

Și-n cadrul prețului fixat -

Un preț absurd,

Ridicul

Și meschin,

Cu care-aș fi băut un kilogram de vin -

M-am îmbătat de gura ei

Și-am adormit

Pe laurii idilelor lui Teocrit...

Dar vai!...

Necunoscuta se vindea

Nu numai mie, dar și altora!...

Și-azi un ciocoi,

Iar mâine un calic

O cumpărau la fel - mai pe nimic -

Căci ea - flămândă veșnic - se grăbea

Să-și vândă gura dulce ca la tarapana!...

Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun

Că-s gata să-i ofer un preț mai bun -

Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,

Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu prețul meu...

Și-atunci -

De teamă să n-o bat,

Sau s-o ucid

Și s-o ascund sub pat -

Deși-o iubeam, am renunțat la ea

Și n-am mai vrut să știu cine era!...

Dar într-o zi cu ploaie și cu vânt,

Necunoscuta care se vindea,

S-a dat la fund

Și-a dispărut...

Și nimeni n-a mai întrebat de ea

De când intrase, parcă, în pământ,

Cu numele-i mereu necunoscut...

Și totuși, Eu

Am întâlnit-o iar,

Dar nu ca altădată, pe trotuar,

La cafenea,

Sau în tramvai...

Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,

Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,

În care sta de veghe cuminte,

Și-aștepta

O zi să-mi mai aduc aminte și de ea!...

Dar ce păcat

Că regăsirea ei m-a-ndurerat...

Și-n loc s-o mai sărut -

Cum aș fi vrut -

Am început să plâng cu-adevărat!...

Necunoscuta care se vindea

De data asta, nu mai era Ea -

Era doar vechea ei forografie,

Pe care mi-o dăduse numai mie!...

Și-acum,

Cred c-ați ghicit cine era

Necunoscuta care se vindea...

Era chiar tinerețea mea!...